Politici industriale ecologice

Faptul că ființele umane formează un întreg inseparabil cu mediul în care trăiesc arată integritatea ecologică. Deși intervențiile umane în natură sunt inevitabile pentru continuitatea interacțiunilor, intervențiile care vizează doar să beneficieze de natură provoacă efecte negative.

După industrializare, criza ecologică a început din cauza dezvoltărilor necontrolate, a creșterii populației și a urbanizării, a consumului ridicat și a cantităților de deșeuri. Odată cu adoptarea acestei situații, procesul de transformare a crizei ecologice de la criza ecologică la societatea ecologică începe să formeze elementele agendei internaționale. Se susține că, datorită echilibrului industriei cu ecologia, puterea de îmbunătățire poate fi utilizată și, din moment ce 1950, dezvoltările industrializării care nu dăunează ecologiei devin larg răspândite. S-au luat pași concreți cu creșterea gradului de conștientizare și a politicilor guvernamentale. Într-adevăr, ca urmare a conștientizării și a mentalității dezvoltate cu privire la capacitatea de a purta universul, politicile industriale durabile rămân pe ordinea de zi.

Ca urmare a controlului poluării și a abordărilor de producție ecologice, UNEP 1989 a lansat Programul de producție curată. În acest proces, Turcia nu a atins producția mai curată creșterea gradului de conștientizare și de maturare. În cadrul programului 2010, a fost adoptată o etapă importantă în tranziția la producția curată prin publicarea Regulamentului privind etichetarea energetică și Regulamentul privind proiectarea ecologică.

Ulterior, Ministerului Științei, Industriei și Tehnologiei și Direcției Generale de Productivitate, pe care le conține, i-au fost atribuite sarcini pentru pregătirea, implementarea și susținerea proiectelor. În urma înființării unor mecanisme de sprijin financiar și de stimulare a proiectelor de producție curate, Institutul de Mediu și Producție Curată a fost înființat în cadrul TUBITAK.

Schimbările în politicile industriale durabile, care constau în procese industriale și industriale, se bazează pe poluarea mediului, gestionarea deșeurilor, energia regenerabilă și schimbările climatice. Înțelegerea faptului că capacitatea portantă a naturii nu este nelimitată se realizează ca urmare a deceselor în masă cauzate de poluarea mediului. Pe lângă factorii de poluare a solului, aerului și apei, precum și poluarea fonică, care împiedică corectarea valorilor ecologice, poluarea mediului este considerată a fi poluarea mediului.

Principiile stabilite pentru combaterea poluării mediului sunt poluatorul plătește, prevenirea la sursă și precauția. O pătrime din deșeurile generate ca urmare a activităților industriale și creșterea consumului constau în deșeuri periculoase și dăunătoare. Gestionarea deșeurilor care sunt greu de distruse în cazul accidentelor industriale și în general este mai dificilă decât gestionarea deșeurilor lichide și solide. Cu toate acestea, sunt evidențiate cererile de recuperare și reciclare. În 2006, jumătate din totalul deșeurilor au fost recuperate în țările Uniunii Europene. Au fost identificate noi strategii pentru a mări această sumă. Aceste studii conduc la politici energetice durabile. Eficiența se realizează prin economisirea de energie pe termen scurt, în timp ce soluția eficientă și permanentă este utilizarea surselor de energie regenerabile. Astfel, se urmărește prevenirea deteriorării surselor de energie fosilă și a ecologiei.

Chiar dacă costurile inițiale de investiții, exploatare și întreținere sunt mai mari decât sursele de energie fosilă, energia solară este cea mai utilizată resursă între sursele alternative de energie cu costuri zero de combustibil. Țări precum Japonia, Australia, Danemarca, China, Suedia, Brazilia și India fac investiții semnificative în surse de energie regenerabile. Una dintre cele mai importante cauze ale încălzirii globale și ale schimbărilor climatice cauzate de cantitățile de gaze cu efect de seră din atmosferă este creșterea emisiilor de dioxid de carbon. În urma furnizării conștiente de materii prime, resurse de apă și de energie, aceasta are drept scop reducerea amprentei de carbon și a tuturor factorilor care contribuie la încălzirea globală.

Schimbările climatice reprezintă o altă problemă de politică care necesită o luptă. La Conferința pentru mediu și dezvoltare de la Rio din 1992, Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice a fost adoptată. Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare în 2005, urmând ca țările membre ale OCDE să își asume obligația de a reduce emisiile de carbon.

Politica industrială durabilă în Turcia

politică industrială durabilă în Turcia a început cu interesul pentru problemele ecologice. Interesul ecologic care a început în 1970 Perioada 1973-1977 a dus la crearea unei diviziuni separate pentru mediul în planul de dezvoltare de cinci ani. Constituția 1982 Ca rezultat al Legii privind mediul protejat de substanța 56, rata de reciclare a deșeurilor a crescut treptat.

Turcia în utilizarea resurselor hidroelectrice și geotermale în utilizarea surselor alternative de energie este lider în rândul țărilor europene. Cu toate acestea, în ciuda faptului că se află printre liderii mondiali în ceea ce privește potențialul solar și eolian, ratele de utilizare sunt destul de scăzute. În cadrul celui de-al nouălea plan de dezvoltare al perioadei 2007-2013, obiectivele și obiectivele au fost determinate și, prin urmare, ratele au crescut rapid. La 2011 a fost înființată Direcția Generală a Energiei Regenerabile, procesul fiind definit și planificat. În Regiunea Națională a Strategiei privind Schimbările Climatice, încălzirea globală și combaterea metodelor de schimbare climatică, măsurile care trebuie luate și schimbările industriale sunt determinate în obiective pe termen scurt, mediu și lung. În planul național de acțiune privind schimbările climatice, obiectivele și metodele au fost stabilite în scopul minimizării emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterii eficienței energetice.